E ceva ce nu poți explica ușor. E mândria aceea pe care o simți când, într-un colț de ecran, apare un nume românesc. Când vezi „Chivu” în dreptul echipei Parma, pe banca tehnică, într-un meci cu Inter sau Juventus, și simți, pentru o clipă, că România contează. Că nu suntem doar consumatori de Serie A, ci furnizori de calitate. De caractere. De lideri.
Cristi Chivu nu mai are nevoie de prezentări pentru generațiile care l-au văzut cum oprea atacurile Barcelonei, cum ridica trofee alături de Mourinho și cum, mereu, dar mereu, punea suflet pentru România, chiar și când durerea era mai mare decât mingea.
Dar astăzi nu mai vorbim despre Chivu, fundașul. Ci despre Chivu, antrenorul.
Povestea unei transformări
Când Chivu s-a retras, în 2014, a făcut-o în tăcere. Fără să caute reflectoarele. Fără adio-uri teatrale. Așa cum și-a trăit și cariera – cu capul sus, dar cu modestie. Nu s-a grăbit să se bage pe la TV, să dea verdicte sau să dea lecții. A ales să învețe.
Și ce a urmat e rar întâlnit la jucătorii de top. În loc să profite de nume și de trofee, Chivu a luat-o de jos. De la U14-ul lui Inter. A stat în ploaie, în vânt, pe terenuri de antrenament, cu juniori care nici nu știau prea bine cine a fost. Dar i-a învățat. A crescut generații. A înțeles ce înseamnă psihologia, disciplina, cultura clubului.
Apoi a venit Inter Primavera – echipa mare de tineret. Aici și-a pus semnătura: campionat câștigat, jucători lansați spre prima echipă, reputație impecabilă în club. Fără scandaluri, fără artificii. Doar muncă, caracter și viziune.
De la băiatul tăcut din Reșița la antrenorul care gândea 5 faze înainte
Nu e întâmplător că Chivu a fost un fundaș central cu viziune. Nu avea forța lui Materazzi, nici agresivitatea lui Pepe. Dar avea ceva ce nu poți antrena: citirea jocului. Anticipa mișcările, închidea spațiile, era mereu cu o secundă în fața adversarului.
Ce nu știau mulți e că aceeași claritate avea-o și în afara terenului. De când era jucător, își nota idei. Învăța de la fiecare antrenor: de la Hagi, de la Lucescu, de la Koeman, de la Mancini și, desigur, de la Mourinho. Le fura meseria în tăcere. Observa. Analiza.
Poate de aceea, când a trecut la antrenorat, nu s-a pierdut. Pentru că era pregătit.
Parma – prima scenă mare pentru Cristi, antrenorul
Când a semnat cu Parma, în februarie 2025, Chivu nu venea ca vedetă. Venea ca salvator. Echipa era pe locul 18, fără direcție, cu moralul prăbușit.
Dar uite că după 12 meciuri, Parma e altă echipă. Nu perfectă, nu de Europa. Dar una care știe să stea în fața lui Juventus și să țină piept lui Napoli. Una care se apără organizat, care iese pe contraatac cu cap și care are, pe bancă, un român care în sfârșit își arată geniul.
E uimitor cum, în doar câteva săptămâni, presa italiană a trecut de la „pari riscant” la „geniu tactic”. Și nu o spunem noi, ci oamenii care trăiesc fotbalul italian zilnic.
Gazzetta dello Sport: „Efect imediat”
După debutul său pe banca Parmei, Gazzetta dello Sport a remarcat impactul rapid al lui Chivu:
„Chivu, efect imediat. După schimbarea de pe bancă, Parma obține prima victorie din 2025. Bologna iese foarte prost din această întâlnire. Parma a fost o echipă compactă și feroce.”
Parma Live: „Politica pașilor mărunți”
Jurnaliștii locali de la Parma Live au apreciat abordarea prudentă a lui Chivu:
„Chivu este pe locul al doilea într-un clasament al punctelor acumulate în ultimele 4 etape de echipele care luptă pentru supraviețuire. Pași mici pe scurt, două egaluri și o victorie în patru jocuri, politica corectă.”
Tuttomercatoweb: „Meci pregătit perfect”
După remiza cu Lazio, Tuttomercatoweb a lăudat pregătirea tactică a lui Chivu:
„Meciul a fost pregătit perfect. Parma s-a apărat foarte ordonat, fără să le ofere șanse celor de la Lazio. Chivu avea nota 10 până în minutul 80.”
Gazzetta dello Sport: „Unde mai găsești un astfel de antrenor?”
După remiza cu Inter, Gazzetta dello Sport a evidențiat modestia lui Chivu:
„Unde mai găsești un antrenor care revine de la 0-2 la 2-2 cu liderul clasamentului și care, imediat ce intră în sala de presă, își cere scuze?”
TuttoMercatoWeb: „Mulțumim, Cristi Chivu!”
După victoria cu Juventus, TuttoMercatoWeb a apreciat inovațiile tactice ale lui Chivu:
„Mulțumim, Cristi Chivu, i-ai descoperit pe Leoni și Pellegrino! Modul nemaivăzut în ultimele sezoane la Parma i-a permis antrenorului să lanseze doi jucători tineri care par deja piloni ai acestei echipe.”
În Serie A nu reziști din greșeală
Să nu ne păcălim: Serie A e o junglă. Antrenori cu 300 de meciuri sunt demiși după două înfrângeri. Iar Chivu a reușit, în doar câteva luni la Parma, să schimbe dinamica unui club în derivă. Fără transferuri. Doar cu disciplină, structură și direcție.
Și nu o spunem noi, o spune presiunea: pentru Parma, salvarea de la retrogradare a fost ca un titlu. Iar faptul că au reușit, cu stil, cu demnitate, cu puncte smulse de la echipe mari, îl pune pe Cristi pe radarul cluburilor de top.
Ce înseamnă Chivu pentru România, azi
Într-o țară unde antrenorii tineri sunt călcați în picioare după două etape, Chivu ne oferă o lecție: că se poate. Că dacă ai răbdare, dacă înveți, dacă taci și demonstrezi, lumea te respectă. Într-un fotbal tot mai superficial, Cristi Chivu e un simbol al profunzimii.
El nu țipă pe margine. Nu dă din mâini haotic. Nu caută camerele TV. Dar când îl vezi cum vorbește calm, cum citește jocul, cum gestionează o echipă cu sânge rece, simți că România are, în sfârșit, din nou, un antrenor de top care nu e doar un noroc de moment.
Mulțumim, Cristi
Mulțumim că n-ai ales drumul scurt. Că nu te-ai întors în România doar ca să iei un salariu și să fii idolul tribunei. Că ai rămas acolo unde fotbalul e artă și război în același timp. Și că te-ai pregătit, ani de zile, în liniște, pentru momentul tău.
Și dacă azi ești antrenor în Serie A, o spunem cu mâna pe inimă: nu e o întâmplare. E rezultatul unui proces. Al seriozității. Al pasiunii. Al unei mentalități pe care România, sincer, o are nevoie mai mult ca oricând.
Cristi Chivu nu e doar o legendă. E un exemplu. Un ghid. Un reper. Un motiv în plus să ne uităm cu mândrie la fotbalul mare și să spunem: acolo e și unul de-al nostru.
Și, cine știe? Poate într-o zi nu va fi doar Parma. Poate va fi Inter. Sau chiar naționala.
Dar până atunci, ne ridicăm în picioare și aplaudăm.
Cristian Chivu – românul care ne face mândri, iar fotbalul italian îl respectă.
