Hai să credem în ei! Cine sunt cei 26 care merg la Euro

Pot înțelege multe în lumea asta din ce în ce mai cretină în care trăim, dar nu pot să înțeleg de ce ți-ai fluiera fotbaliștii pe care-i iubești. Fotbaliștii lângă care te-ai bucurat când au bătut Elveția și s-au calificat neînvinși la Euro. Sunt două meciuri amicale, oameni buni. Nu a interesat pe nimeni ce se întâmplă.

Sunt două meciuri în care Iordănescu a vrut să vadă cine poate și cine nu. Cu formule experimentale de echipă, în fața unor adversari care s-au apărat pe o linie jumate. Nici măcar pe două linii. Sunt sigur că echipa asta poate mai mult. Și sunt la fel de sigur că o s-o vedem la Euro răsturnând câteva calcule serioase. Și niște bilete la pariuri. Că doar ălora care au pierdut 10 lei în seara asta le putea trece prin cap să-și fluiere ECHIPA înainte de plecarea la un turneu final pe care l-am așteptat de atâta amar de vreme. Și NU, aici nu mă refer la ultrașii din peluză!

Ultrasi in peluza alaturi de cuvantul ‘Liber’ afisat la meciul amical de fotbal dintre Romania si Liechtenstein, desfasurat pe Stadionul Steaua din Bucuresti, vineri 7 iunie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

 

Egali cu Bulgaria și Liechtenstein, dar în Germania va fi altceva

Nici nu vreau să iau în considerare aceste două rezultate de egalitate. Dar ce ni le-am mai dori În Germania. Ce ne-am mai fluiera naționala după un 0-0 cu Belgia. Mama lor de tricolori care nu-s în stare să bată Belgia și ne fac țara de râs. Dar stop, cum ar zice fata de la teleshopping. Acolo e bun. 0-0 cu Belgia ne poate califica din grupă. Sigur, aflu și eu că e a treia cea mai slabă prestație a tricolorilor din acest secol.

În august 2011, într-un alt meci  amical ne-am chinuit 72 de minute să marcăm cu San Marino, la vremea aceea cea mai slabă echipă națională din lume. Acum cred că e Gibraltarul. Cu Pițurcă antrenor.

În septembrie 2019, abia am bătut Malta cu 1-0, iar cu Insulele Feroe a dat Cociș gol în minutul 59 și i-am rupt pe genunchi (așa se zice la casele de pariuri, nu?). P-ăștia nu i-am mai bătut, iar reacția tribunelor a fost înfiorătoare. Niciunul dintre meciurile de la Euro nu va semăna cu ăsta. Pentru că în fiecare dintre cele trei jocuri noi vom fi Liechtenstein, adică echipa caree se apăra pe două linii.

Nu rezultatele contau foarte mult, era vorba de pregătirea echipei. Am jucat împotriva unei echipe care nu a trecut de centrul terenului, nu cred că era cel mai potrivit „sparring partner” înainte de Campionatul European. Nici o echipă nu va juca în felul în care a jucat Liechtenstein la EURO. În aceste condiții, trebuie schimbat stilul de joc. Ar fi trebuit mai multe combinații centrale, aduși mai mulți jucători în față. Am exagerat cu centrările. Stanciu, fiind și căpitanul echipei, ar trebui să-și dozeze mai bine efortul. Nu le poate face pe toate: a venit și la construcție, s-a și apărat.

Mircea Lucescu, după aproape 80 de minute de privit pe stadion

Prima noastră adversară de la Euro a luat trei goluri de la Polonia în primele 30 de minute. Hai, toată lumea la Universitate că a murit și capra vecinului. Credeți că ucrainenii din tribune au început să fluiere? E retoric, nu trebui să și răspundă cineva. Și contra Bulgariei, dar și cu Liechtenstein am avut posesia. Am condus meciul de la un capăt la celălalt, dar nu a vrut să intre. Cu Bulgaria, ghinionul s-a numit Dennis Man, care a ratat penalty-ul, Vineri seară, ghinionul s-a numit Benjamin Büchel, omul care a scos tot ce a fost pe poartă. Probabil, meciul carierei.

Era important pentru moralul echipei să câștigăm, însă am atenționat că, dacă nu vom marca repede, cei din Liechtenstein vor prinde curaj. Una peste alta, este o seară care nu ne bucură, însă nu avem mult timp pentru regrete. De mâine, strângem rândurile. Dacă eram mai atenți în fața locului, vorbeam de alt deznodământ. Mesajul meu pentru suporteri este să se încarce cu energie pozitivă și să uite acest meci. Ce nu ne-a intrat în aceste două jocuri, sperăm să ne intre în Germania

Edi Iordănescu, selecționer România

Pușcaș, nemuritorul din lotul lui Iordănescu

Nu mă mai așteptam la prea multe surprize în ceea ce privește lotul lui Iordănescu. Au fost surprize pentru mine când am văzut pe cine a convocat pentru cele două jocuri amicale. Ce nu pricep, e de ce a trebuit să stăm atât pentru a afla numele celor 26. Care e logica acestei așteptări tembele? Se putea da un verdict în ceea ce-i privește pe Burcă și Rus în cele 60 de minute scurse de la finalul amicalului? Aveam vreun as copleșitor în mânecă? Secretomania asta moștenită de la nea Puiu e de un penibil inimaginabil. Pentru mine, cel puțin. Ca să aflu că Pușcaș merge și el în Germania? Și că e posibil că Drăguș să fie doar rezervă ca să poată  juca, probabil, cel mai slab atacant din istoria naționalei?

Cei 26 de jucători din lotul României pentru EURO 2024:

PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).

Deținem așadar un portar titular și anume Niță. Cu el va începe selecționerul meciul cu Ucraina. La 36 de ani, are de partea lui toate atuurile: este titular la Gaziantep, știe cum să facă față presiunii unui astfel de joc și este unul dintre cei mai respectați fotbaliști din vestiarul naționalei.

În apărare nu sunt surprize: Andrei Rațiu nu joacă constant la Rayo, dar la națională se transformă. Este unul dintre favoriții selecționerului și va fi în primul 11 al meciului cu Ucraina, apoi Andrei Burcă este titular incontestabil la arabi, a fost cel mai folosit jucător în preliminariile EURO 2024, fiind pe teren timp de 873 de minute. Titular în viziunea selecționerului, iar Radu Drăgușin a rupt banca după transferul la Londra, însă finalul de sezon i-a aparținut. A jucat 855 de minute. Este omul în care Edi își pune toată baza. În stânga, Nicușor Bancu n-are rival pe post! În fața lor vor sta Marius Marin și Răzvan Marin.

Punctul forte al echipei lui Iordănescu, tripleta Man-Stanciu-Mihăilă. Dennis Man este clar vedeta naționalei! Zic jurnaliștii de prin Italia că l-ar vrea ba Milan, ba Juventus, ba Napoli. Și după cum ezită să semneze prelungirea contractului cu Parma, pare că știe el ceva.

Nicolae Stanciu este căpitanul, omul cu care Iordănescu deschide echipa. Omul cu care se sfătuiește și fotbalistul în care noi, ăștia de acasă, ne punem toate speranțele. În timp ce Mihăilă va fi titularul din banda stângă. Cel căruia îi datorăm în mare măsură prezența la Euro va face pereche cu Bancu în ceea ce poate fi cea mai ofensivă latură stânga pe care a avut-o România în ultimii mulți ani.

Singura dilemă este cu cine atacăm: Iordănescu s-a convins într-un final că fotbalistul lui Gaziantep e singurul atacant pe care îl are naționala acum. Drăguș impresionează în Turcia și are șanse mari să prindă un contract beton la finalul Campionatului European. Cel mai probabil el va fi titularul din ofensivă

Cum va arăta România la meciul cu Ucraina

Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – M. Marin, R. Marin – Man, Stanciu, Mihăilă – Drăguș

Nu știu a cui a fost ideea, dar la capitolul imagine, FRF e clar că excelează. Celebrul HAGI10 se întoarce din nou la un turneu final. Ianis va fi cel care va purta cel mai greu tricou din istoria naționalei. Iar explicația e una cât se poate de emoționată: Nicolae Stanciu a vrut să poarte tricoul cu numărul 21, lăsat liber de Olimpiu Moruțan, cel care nu poate fi la Euro din pricina unei accidentări. Nu va fi pe teren, căci Iordănescu l-a luat și pe el în cantonamentul naționalei. Va fi tricolorul cu numărul 27!

Le mulțumesc în mod deosebit lui Răzvan Sava și Constantin Grameni, jucători care au fost alături de noi în aceste zile și care au acceptat să renunțe la puținele zile de vacanță pentru a profita de oportunitatea unui cantonament al României în pregătirea EURO 2024. Dar sunt convins că această șansă le va fi de mare ajutor, iar convocările ulterioare, pe care trebuie să le câștige evidențiindu-se așa cum au făcut-o în ultima perioadă, îi vor găsi deja integrați în familia echipei naționale în urma acestei acțiuni.
Închei cu un mesaj scurt pe care îl simt cu toată inima: fiți alături de România, vom da totul până la final!

Edward Iordănescu, selecționerul României

Hai România!

Au mai rămas 9 zile. Atât. Până la debutul pe care îl așteptăm parcă de-o viață. Am câștigat un singur meci la Euro în toată existența noastră: acel 3-2 de poveste cu Anglia și niciodată nu am ieșit din grupe. Băieții ăștia ai lui Iordănescu au reușit deja o performanță la care, poate, puțini dintre noi visau. Au egalat performanța Generației de Aur. S-au calificat la Euro.  Hai să ne bucurăm pas cu pas, cum ar zice Președintele nostru. Hai să nu ne șocheze dacă pierdem cu Belgia sau cu Slovacia. Suntem acolo.

O țară aproape de faliment, cu un fotbal distrus pentru binele unui stat ascuns ce ne-a condus ani de zile cu buna știință a liderilor politici, o țară care-și trimite valorile să studieze în afara ei și să muncească pentru alții, nu știu dacă merită nici măcar atât. Să fie acolo, printre cei mai buni din Europa.

I-am înjurat și i-am criticat pe băieții ăștia de la națională până am rămas fără epitete în tastatură. Hai să fim cu ei trup și suflet de data asta. Să-i iubim, cum spunea Cristi Chivu, și dacă vor fi ciuca bătăilor în Germania. Că alții nu avem. Iar asta e șansa lor. Și a noastră pentru alte nopți albe și magice pe continentul american, peste doi ani!

 

 

Lasă un comentariu