Ultima decizie a Curții Europene de Justiție, care a stipulat că UEFA și FIFA au încălcat legile UE atunci când au împiedicat 12 cluburi să-și formeze propria ligă, deschide perspectiva unei rupturi majore în fotbalul european și, mai mult decât atât, o posibilă evoluție a acestui sport spre modelul american din baschet (NBA), hochei (NHL) sau fotbal american (NFL).
Decizia justiției europene are potențialul să declanșeze o revoluție similară celei din decembrie 1995, când Legea Bosman a abolit regulile privind limitarea numărului de jucători comunitari care au voie să joace în campionatele membre ale Uniunii Europene.
Super Liga Europei (ESL) este un proiect foarte vechi, la care cluburile mari visează de decenii, dar care abia acum a scăpat de obstacolele juridice, în urma unui proces care a durat doi ani. UEFA a pierdut, ESL a câștigat și, din acest moment, deși discuțiile sunt foarte încinse și multe cluburi spun că vor refuza să participe, presiunea pe forul continental este uriașă.
Super Liga Europei: 64 de echipe împărțite în trei grupe valorice – Liga Starurilor, Liga de Aur, Liga Albastră
Bernd Reichart, șeful companiei A22, care a participat la crearea ESL alături de 12 mari cluburi europene, spune că vrea să spargă monopolul pe care UEFA îl are asupra competițiilor. În realitate, e vorba de bani. Foarte, foarte mulți bani.
Deocamdată, sub presiunea fanilor, 9 din cele 12 cluburi fondatoare au dat înapoi. Manchester United, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Tottenham, Arsenal, AC Milan, Inter Milano și Atletico Madrid s-au retras. Au rămas Real Madrid și FC Barcelona, în timp ce Juventus tace.
Pe scurt, proiectul ESL, așa cum arată în ultima lui formă, prevede 64 de echipe împărțite în 3 grupe valorice: Liga Starurilor, Liga de Aur și Liga Albastră.
Liga Starurilor și Liga de Aur ar urma să aibă fiecare câte 16 formații împărțite în două grupe de câte 8, în timp ce Liga Albastră ar urma să aibă 32 de formații împărțite în patru grupe de câte 8.
Cluburile din Liga Starurilor ar juca sistem-tur retur, un campionat de 14 etape, apoi se va intra într-un sistem eliminatoriu cu sferturi de finală, semifinale și finală. Câștigătoarea va cuceri trofeul. Echipele care termină grupele pe ultimul loc retrogradează.
Cluburile din Liga de Aur vor juca după același sistem, diferența fiind că finalistele vor obține promovarea în Liga Starurilor. De asemenea, ultimele două echipe din grupe vor retrograda.
În locul acestora vor promova finalistele din Liga Albastră. Ultimele 20 de echipe din Liga Albastră ar retrograda, locul lor urmând să fie luat, în sezonul următor, de 20 de formații provenite din campionatele naționale ale Europei.
Ultima discuție despre bani din Super Liga Europei avansa un câștig de 275-400 de milioane de euro pe an de echipă
Marea atracție a acestei competiții o reprezintă – bineînțeles – banii. Deocamdată, nu se știe exact despre cât e vorba, dar în discuțiile precedente (ultimele au avut loc în 2021) despre acest subiect s-au pomenit sume exorbitante. Totul e gândit ca o mare afacere care să includă publicitatea, televiziunea și sponsorii. Există informații despre posturi TV pregătite să plătească miliarde ca să transmită meciurile. Acum doi ani se estima că o echipă putea să încaseze între 275 și 400 de milioane de euro pe an, ceea ce ar fi însemnat de până la 4 ori mai mult decât din Liga Campionilor actuală. Dar atunci era vorba de 32 de formații, pe când acum se propun 64.
Opoziția este, deocamdată, masivă din partea suporterilor, ceea ce a generat o reacție în lanț. Numeroși foști fotbaliști s-au pronunțat împotrivă, s-au rostit vorbe grele despre transformarea fotbalului într-o afacere și îndepărtarea lui de suporteri. Real Madrid și Barcelona sunt acuzate că vor să se înființeze această Super Ligă a Europei pentru că așa speră să-și rezolve problemele cu cash-flow-ul.
Deocamdată, mai multe federații și ligi naționale și-au arătat opoziția. Se știe că PSG, Borussia Dortmund, Bayern Munchen, Manchester United, Atletico Madrid, Sevilla, Valencia, Villarreal, AS Roma se opun. Pe de altă arte, Real Marid, FC Barcelona și Napoli se anunță interesate. Juventus – cum am spus mai sus – nu s-a pronunțat. Tentația financiară este însă foarte mare și e clar că lucrurile nu se vor încheia aici.
Avantaje și dezavantaje
Super Liga Europei ar însemna, în esență, o nouă concentrare la vârf a fotbalului, ceea ce ar face ca bogații să fie și mai bogați, iar distanța față de restul cluburilor să crească, deși o parte din bani se estimează că ar urma să fie distribuiți către grupările care descoperă și formează jucători.
Pe de altă parte, s-ar sparge astfel monopolul pe care UEFA îl are de 70 de ani asupra fotbalului european. Nu în puține rânduri, acest monopol a creat situații nedrepte. În ultimii 20 de ani, populismul a câștigat tot mai mult teren la UEFA, forul de la Nyon s-a îndepărtat de principiile simple care au făcut din fotbal cel mai popular sport de pe planetă. Criteriul meritocrației – cei mai buni câștigă – a pierdut mult teren în fața unor noi criterii inventate, inspirate din comunism, în baza cărora a devenit posibil ca unele dintre cele mai slabe echipe din lume să poată totuși să se califice, spre exemplu, la turneul final al Europeanului din 2024.
Dacă în privința viitorului nu există niciun control, iar destinul acestei Super Ligi a Europei rămâne încă incert, în schimb o istorie a acestei idei putem face.
Cum a început totul. Prima discuție a avut loc în 1998
Propunerea unei „Super Ligi a Europei” care să înlocuiască formula clasică a cupelor europene a intrat prima oară în actualitate în 1998. La acel moment se discuta despre o competiție unde urmau să joace cele mai puternice 32 de echipe de club de pe continent.
În sezonul 1997-1998 al Ligii Campionilor, grupele număraseră 24 de echipe (6 grupe X 4 formații): FC Porto, Sporting Lisabona (Portugalia), Real Madrid, FC Barcelona (Spania), PSG, AS Monaco (Franța), Manchester United, Newcastle (Anglia), PSV Eindhoven (Olanda), Lierse (Belgia), Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Bayer Leverkusen (Germania), IFK Goteborg (Suedia), Rosenborg (Norvegia), Juventus Torino, AC Parma (Italia), Sparta Praga (Cehia), Kosice (Slovacia), Dinamo Kiev (Ucraina), Beșiktaș Istanbul, Galatasaray Istanbul (Turcia), Olympiakos Pireu (Grecia).
Așadar, erau la acea oră destule echipe care nu făceau parte din bogata piață vestică. Erau trei echipe din fostul bloc comunist, dar și două din Scandinavia și alte 3 din Grecia și Turcia. Dinamo Kiev a reușit chiar, în acel an, să câștige grupa, Liga Campionilor fiind însă ridicată deasupra capului de jucătorii de la Real Madrid, după 1-0 în finală cu Juventus Torino.
Marea nemulțumire a cluburilor bogate era că nu câștigau pe cât ar fi fost posibil să câștige. Pe de o parte, UEFA își oprea 100 din cele 200 de milioane de lire sterline produse de Liga Campionilor. Pe de altă parte, în competiție intrau multe cluburi din țări mai sărace, care nu generau venituri atât de mari din marketing, drepturi TV, audiență etc.
Firma italiană Media Partners a contactat atunci marile cluburi europene, propunându-le să părăsească Liga Campionilor și să formeze un campionat al celor mai bogate și populare 32 de formații. Șefilor de cluburi nemulțumiți li s-a pus pe masă o ofertă financiară uriașă pentru acel moment, 750 de milioane de lire sterline de împărțit pe an și un plan.
Prea multe cluburi „sărace“
Propunerea era ca Super Liga Europei să conțină 32 de formații împărțite în două divizii a câte 16 formații: una de „membri fondatori” și una de „invitați”.
Cei 16 membri fondatori urmau să fie desemnați pe baza performanțelor reușite în ultimii 10 ani (1988-1998): Arsenal Londra, Man. United, FC Liverpool, Juventus Torino, Inter Milano, FC Barcelona, Real Madrid, Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Ajax Amsterdam, Olympique Marseille, PSG, Benfica Lisabona, Panathinaikos Atena, Galatasaray Istanbul.
Cluburilor de mai sus li se garanta prezența în ligă minimum trei ani. Ele urmau să-și piardă statutul doar dacă performanțele pe termen lung, conform criteriilor stabilite, ar fi fost depășite de alții.
Celelalte formații, cei 16 „invitați”, urmau să fie desemnate pe criteriul „câte unul din 16 țări”. Aceștia 16 urmau să fie aleși dintre campioanele ligilor interne sau formațiile imediat următoare în cazul când campioana coincidea cu unul dintre „membrii fondatori”.
Cei 16 urmau să se schimbe anual, în funcție de ce se petrecea în campionatele naționale.
Fiecare echipă din SuperLigă urma să primească 16,8 milioane de lire sterline pentru participare – în total, 537,6 milioane de lire sterline. Fiecare pas în plus în competiție urma să fie răsplătit suplimentar din banii rămași la dispoziție – 212,5 milioane de lire sterline.
Manevrele UEFA și eșecul reformei în fotbalul răsăritean
Proiectul a stârnit imediat interesul marilor cluburi, dar a fost blocat de UEFA, care a angajat negocieri, a făcut compromisuri și a acceptat o reformă a Ligii Campionilor. Simultan, UEFA a amenințat, pe de o parte, cluburile cu excluderea din toate competițiile organizate sub egida forului continental și le-a oferit mai mulți bani într-un format al Ligii Campionilor de 32 de echipe, cu contopirea Cupei UEFA și a Cupei Cupelor într-o nouă competiție (Europa League).
O nouă înfrângere a grupului bogaților a avut loc, temporar, în 2007, pe 27 ianuarie, când francezul Michel Platini a câștigat algerile pentru șefia UEFA susținut puternic de o coaliție a Estului. Platini a venit cu o reformă socialistă a cupelor europene, înlesnind accesul unor echipe din mai multe țări în grupele Ligii și reorganizând distribuirea banilor astfel încât să beneficieze mai multe cluburi. Platini a fost însă silit să demisioneze în decembrie 2015, în urma unui scandal de corupție. În plus, sistemul s-a dovedit falimentar, pentru că nu a dus la dezvoltarea fotbalului din țările mai sărace.
Cazul României este elocvent. Febra milioanelor din Liga Campionilor înnebunise atunci patronii din Liga 1. Se făcea orice pentru a se ajunge în grupe. În unele cazuri, proprietarii au luat potul cel mare și au desființat echipele. Așa au dispărut Unirea Urziceni și Oțelul Galați. În alte cazuri, patronii au mizat totul pe o carte, au cheltuit enorm, dar au ratat intrarea în grupele Ligii și cluburile respective au dat faliment sau nu și-au mai revenit niciodată (FC Timișoara, FC Vaslui, Dinamo). Acest eșec a dus la o întoarcere a Ligii Campionilor către fotbalul puternic, unde există un profesionism autentic.
Ultima încercare s-a făcut în 2021, dar a fost blocată – din nou – de UEFA. Verdictul din 21 decembrie 2023 resetează însă jocul și e posibil ca, până la urmă, banii să joace rolul decisiv.
