Spania e adevăratul uragan: 4 victorii din 4, golaveraj 9-1! Dar urmează marea cumpănă cu Germania…

Dintre toate echipele de la Euro 2024, Spania este singura care a câștigat toate meciurile de până acum: 4 victorii din 4, golaveraj 9-1. Doar Germania e pe aproape, cu 3 victorii și o remiză, golaveraj 10-2. Cele două super-puteri se vor întâlni într-un sfert de finală ce poate fi considerat adevărata finală. Ibericii au și avantajul de a fi jucat un meci cu rezervele, astfel încât titularii s-au mai odihnit.

Fotbalul e plin de surprize, dar puțini și-ar fi putut imagina că Spania se poate împiedica de Georgia. Pe de o parte – campioană mondială și triplă campioană europeană, cu jucători la marile echipe ale Europei, începând cu Real Madrid și Barcelona. De cealaltă parte – o echipă calificată în premieră la un turneu final, printr-un baraj câștigat la penalty-uri (după 0-0 acasă cu Grecia).

Și totuși, micuța Georgie a dat ceva emoții uriașei Spanii! Până în minute 18, în ciuda dominării sufocante a ibericilor, tabela a rămas încremenită la 0-0 (scor de prelungiri și penalty-uri, dacă…). Apoi, timp de 21 de minute (18–39), caucazienii au condus cu 1-0, după autogolul fundașului Le Normand. Georgia a devenit, astfel, prima echipă care a perforat poarta Spaniei! Înaintea sa, nu reușiseră Croația, Italia și Albania…

În fine, golul deștept al lui Rodri – om de bază la super-Manchester City – a făcut ca la pauză să se intre la egalitate, 1-1. Dar Spania a alergat după egalare, nu invers!

Georgia n-a putut păstra echilibrul și în repriza a doua. Drăcușorii lui De la Fuente au lansat atac după atac, iar mingea a mai ajuns de trei ori în poarta bravului Mamardashvili, portarul de 23 de ani care, da, apără în Spania, la Valencia. Și e acolo de la 20 de ani… De altfel, Mamardashvili este, probabil, cel mai bun portar al turneului final.

Spania – Georgia 4-1: Rodri (39), Fabian Ruiz (51), Nico Williams (75), Olmo (83) / Le Normand (18 – autogol).

SPANIA: Unai Simon – Carvajal (81 Jesus Navas), Le Normand, Laporte, Cucurella (66 Alex Grimaldo) – Pedri (52 Dani Olmo), Rodri, Fabian Ruiz (81 Mikel Merino) – Lamine Yamal, Morata (67 Oyarzabal), Nico Williams. Antrenor: Luis de la Fuente.

GEORGIA: Mamardashvili – Kakabadze, Gvelesiani (79 Kvekveskiri), Kashia, Dvali, Lochoshvili (63 Tsitaishvili) – Chakvetadze (63 Davitashvili), Kiteishvili (41 Altunashvili), Kochorashvili – Mikautadze (79 Zizivadze), Kvaratskhelia. Antrenor: William Sagnol (francez).

Titulari: Lamine Yamal (16 ani), Pedri (21 de ani), Nico Williams (21 de ani)…

Spania lui Luis de la Fuente (63 de ani) e foarte puternică! Este singura echipă care până acum a bătut tot ce i-a ieșit în cale: 3-0 cu Croația, 1-0 cu Italia, 1-0 cu Albania, 4-1 cu Georgia – cu precizarea că împotriva Albaniei au jucat rezervele ibericilor, titularii au fost odihniți.

Și golaverajul spune ceva despre forța de joc a Spaniei: 9-1. Un singur gol primit în patru meciuri, și acela autogol (Le Normand, sub presiunea lui Kvaratskhelia, starul de la Napoli).

A fost, întra-adevăr, autogolul care a dat speranțe micuței țări caucaziene (3,7 milioane de locuitori) că poate pune în discuție calificarea unei națiuni cu 48 de milioane de locuitori și cu un pedegree fotbalistic fabulos. Dar a venit repriza a doua, iar tăvălugul spaniol a fost devastator, mai ceva decât dacă s-ar fi abătut o furtună asupra Köln-ului așa cum se întâmplase, cu o zi în urmă, asupra Dortmund-ului (la meciul Germania – Danemarca).

În această echipă fenomenală, care confiscă mingea și nu ți-o mai dă până ajungi la vestiare, sunt titluari Lamine Yamal (n-a împlinit încă 17 ani), Pedri (21 de ani) și Nico Williams (21 de ani)…

Există toate premisele să spunem că meciul Germania – Spania, programat vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Stuttgart, va fi adevărata finală. Acestea sunt cele mai bune echipe de la Euro 2024, iar până acum au strâns împreună 22 de puncte din 24 posibile

„Optimile” jucate deja
  • Elveția – Italia 2-0: Freuler (37), Vargas (46).
  • Germania – Danemarca 2-0: Havertz (53 – din penalty), Musiala (68).
  • Anglia – Slovacia 2-1: Bellingham (90+5), Kane (91) / Schranz (25).
  • Spania – Georgia 4-1: Rodri (39), Fabian Ruiz (51), Nico Williams (75), Olmo (83) / Le Normand (18 – autogol).
Programul de luni („optimi”)
  • 19.00: Franța – Belgia
  • 22.00: Portugalia – Slovenia
Programul de marți („optimi”)
  • 19.00: România – Olanda
  • 22.00: Austria – Turcia.

Patru finale câștigate și una pierdută 

Spania a jucat până acum 5 finale majore, din care a câștigat 4. La Europene a câștigat 3 din 4, iar la Mondiale a triumfat în singura finală disputată, și aceea în prelungiri, cu patru minute înainte de a se trece la penalty-urle de departajare.

Ultimle trei finale câștigate de Spania au fost “la zero”. Toate trei au aparținut aceleiași generații, care în decurs de 4 ani a spulberat tot: Euro 2008 + World Cup 2010 + Euro 2012.

Cele 4 finale jucate de Spania la Europene
  • 1964 (Madrid): Spania – URSS 2-1 (Pereda 6, Marcelino 84 / Husainov 8)
  • 1984 (Paris): Franța – Spania 2-0 (Platin 57, Bellone 90)
  • 2008 (Viena): Spania – Germania 1-0 (Fernando Torres 33)
  • 2012 (Kiev): Spania – Italia 4-0 (David Silva 14, Jordi Alba 41, Fernando Torres 84, Juan Mata 88).
Finala jucată de Spania la Mondiale
  • 2010 (Johannesburg / Africa de Sud): Spania – Olanda 1-0, după prelungiri (Iniesta 116)

Lasă un comentariu