Preview etapa 19. Sar scântei la Cluj: CFR – FCSB

Runda a 19-a se va derula pe parcursul a 5 zile, de vineri până marți! Cel mai important duel este cel dintre rivalele CFR și FCSB, despărțite acum de 5 puncte în clasament. Echipa din Gruia e în revenire de formă, în timp ce băieții lui Charalambous par pierduți în spațiu.

Vineri, 8 decembrie, ora 19:00

Poli Iași (13) vs UTA Arad (11)

Poli Iași nu a mai câștigat în campionat din luna octombrie, când a învins-o pe Sepsi cu 1-0, pe teren propriu. Echipa antrenată de Leo Grozavu nu are prea multe înfrângeri, eșecul în fața Farului (2-3), din etapa precedentă, fiind primul în ultimele șapte runde. Din precedentele 12 jocuri de campionat, a pierdut doar două.

Ieșenii speră să iasă din zona barajului până la finalul anului. Între ei și FC Voluntari, formația de pe locul 12, sunt numai două puncte. În același timp, „studenții” au un avans de 9 puncte față de Dinamo (prima echipă de sub linia retrogradării directe). După înjumătățire, ar rămâne numai 5 în acest moment.

Poli nu poate conta pe mijlocașul defensiv Mihai Bordeianu, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. În partida precedentă, el a fost înlocuit la pauză de Jatoba. Cel mai probabil, brazilianul va juca din primul minut contra arădenilor. Alin Roman este pe locul 2 în topul jucătorilor din Superligă cu cele mai multe șuturi expediate (51, dintre care 17 au fost pe poartă).

UTA a avut meci de Cupă marți, deci ar trebui să fie mai obosită decât Poli. Elevii lui Mircea Rednic au făcut 0-0 cu FC Voluntari și nu au reușit să se califice mai departe în „competiția surprizelor”.

Arădenii trebuie să treacă repede peste această dezamăgire. În campionat le-a mers bine în ultima perioadă, sunt pe locul 2 în clasamentul formei, cu 10 puncte adunate în ultimele 5 etape (golaveraj 9-7). Nu au pierdut în ultimele cinci deplasări, și au jucat cu Petrolul (0-0), Farul (2-2) sau CFR Cluj (0-0).

Markov, Holst, Vucenovic și Leidsman nu au făcut deplasarea la Iași, fiind puși pe lista de transferuri. În rest, nu sunt absențe importante din formula „Bătrânei Doamne”.

Pronostic: Peste 2 goluri total asiatic

Sâmbătă, 9 decembrie, ora 20:45

Rapid (4) vs FC Voluntari (12)

La Rapid s-au precipitat lucrurile după eliminarea din Cupa României. Deși au dominat, elevii lui Cristiano Bergodi nu au reușit să o învingă pe CFR Cluj (0-0), fiind depășiți în clasamentul grupei de Corvinul Hunedoara. Giuleștenii au ajuns la patru partide fără victorie în toate competițiile.

După remiza de miercuri, Bergodi a mers „în audiență” la finanțatorul Dan Șucu ca să îi ceară 5-6 transferuri. A plecat cu promisiunea că vor fi dublate unele posturi în pauza de iarnă.

Rapidul nu a marcat în 4 din ultimele 6 jocuri, absențele lui Rrahmani și Petrila fiind greu de suplinit. Cu toate acestea, rămâne cea mai eficientă formație din primul eșalon, marcând 33 de goluri din 187 de șuturi. Următoarea în top este chiar FC Voluntari, cu 24 de goluri înscrise din 142 de șuturi.

La rândul ei, FC Voluntari și-a mai revenit. Elevii lui Ilie Poenaru au pierdut un singur meci din precedentele opt, în ultima etapă remizând cu Petrolul (0-0). În acel joc a fost eliminat fundașul central Matricardi. Argentinianul poate juca, pentru că a stat în partida cu UTA din Cupă (0-0), în urma căreia ilfovenii s-au calificat în sferturile de finală ale competiției.

Interesant este că atât ultimele două jocuri ale Rapidului, cât și ultimele două meciuri ale lui FC Voluntari s-au terminat 0-0. Cel mai probabil, oaspeții se vor „betona” în defensivă, cu obiectivul de a pleca măcar cu un punct din Giulești.

În tur, Voluntari a învins-o pe Rapid cu 2-1.

Pronostic: Sub 2.5 goluri

Duminică, 10 decembrie, ora 14:00

FC Hermannstadt (7) vs Universitatea Craiova (3)

Hermannstadt a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României grație unui gol marcat în minutul 90+6 de Bărbuț, pe terenul Chindiei Târgoviște. Echipa antrenată de Marius Măldărășanu a pierdut în campionat în etapa a 17-a, 0-2 cu UTA Arad. S-a sfârșit astfel, o serie de 13 jocuri fără înfrângere.

Sibienii speră să prindă un loc în play-off. În acest moment, îi desparte un singur punct de Top 6, deci este posibil orice. „Problema” e că Hermannstadt a pierdut 6 din ultimele 7 confruntări cu Universitatea Craiova. Unii ar spune că are un complex de inferioritate în fața „alb-albaștrilor”.

Sunt doi suspendați în tabăra gazdelor: mijlocașul defensiv Mino Sota și atacantul Cristian Neguț, doar primul fiind titular obișnuit. Poate fi înlocuit de Biceanu în primul „unsprezece”.

Venirea lui Ivaylo Petev a avut un impact imediat asupra jocului Universității Craiova. Bulgarul a debutat cu o victorie contra lui Dinamo (1-0), apoi a învins două adversare mult mai „grele”, pe Oțelul (3-1, în deplasare) și pe CFR Cluj (1-0, acasă). Aceste succese au fost completate de cel din Cupa României, 4-0 cu Farul.

Koljic este în formă. A marcat golul decisiv cu CFR Cluj, apoi a deschis tabela în Cupă. În mod normal, bosniacul a câștigat lupta pentru titularizare cu Markovic. Și Mitriță s-a mișcat mai bine în ultimul timp. El a reușit un hat-trick la Galați și este pe primul loc în topul fotbaliștilor cu cele mai multe șuturi expediate în SuperLiga: 56, dintre care 19 pe poartă.

Fundașul dreapta Vlădoiu și fundașul central Screciu sunt suspendați, ambii primind al patrulea cartonaș galben în partida cu CFR.

Pronostic: Peste 1,5 goluri total asiatic

Duminică, 10 decembrie, ora 17:00

Farul Constanța (8) vs Petrolul Ploiești (5)

Farul se întoarce la campionat după o nouă prestație dezamăgitoare în Cupa României (0-4 cu Universitatea Craiova), competiție în care nu a marcat niciun gol. Ce-i drept, Hagi nu a folosit nici măcar echipa a doua la Craiova, trimițând în teren mulți adolescenți.

Campioana este în afara zonei play-off-ului și va avea de muncit pentru un loc în primele șase echipe, întrucât concurența este puternică. Victoria de la Iași (3-2), din etapa precedentă, este foarte prețioasă în acest context. Au marcat toți componenții trioului de atac (Rivaldinho, Munteanu și Budescu).

Petrolul este neînvinsă de 12 jocuri în toate competițiile. A câștigat numai 4 dintre ele, elevii lui Florin Pîrvu fiind „abonați” la egal. Cinci dintre remize au fost fără gol. Ploieștenii nu s-ar supăra să fie 0-0 și la Ovidiu, pentru că un punct poate fi util în lupta pentru play-off.

De obicei se înscriu puține goluri în prima repriză a meciurilor jucate de Petrolul. Până acum, „lupii” au șase goluri marcate și șase primite în această parte a jocului.

Mijlocașul defensiv Diomande este suspendat. A primit cartonașul roșu în partida cu FC Voluntari (0-0), după un fault dur asupra lui Dumiter. Takayuki Seto este o variantă pentru locul liber de la mijlocul terenului.

Pronostic: Sub 2.5 goluri

Duminică, 10 decembrie, ora 20.00

CFR Cluj (2) – FC FCSB (1)

Singurul meci cu adevărat important al etapei și, totodată, derby-ul sezonului se joacă în cartierul Gruia, din Cluj, unde CFR întâlnește FCSB. O victorie a oaspeților le-ar da acestora un atu major în lupta pentru primul loc în sezonul regulat. Și dimpotrivă, victoria clujenilor i-ar apropia pe aceștia la două puncte de lider, relansând sezonul cu 11 etape înaintea finalului.

Ambele formații se prezintă însă într-o formă slabă. CFR-ul lui Mandorlini n-a mai câștigat de 6 partide (interval în care a înregistrat 4 remize și două înfrângeri). Clujenii au probleme uriașe în ofensivă, unde n-a mai marcat de 3 meciuri!
O veste bună este că la derby-ul de duminică e disponibil tot lotul. Gazdele n-au jucători accidentați ori suspendați.

FC FCSB îl va avea la dispoziție pe Florinel Coman, care a fost eliminat etapa trecută, cu Oțelul, dar a stat în meciul de Cupă, joi seara, pierdut de FCSB cu 2-0, echipa lui Charalambous ratând calificarea în sferturile de finală, după o nouă prestație dezamăgitoare.

Olaru și Compania se află încă pe primul loc și vor rămâne așa indiferent de rezultatul partidei de duminică, dar ei sunt într-o mare scădere. După ce s-a chinuit să bată două codașe, U Craiova 1948 (scor 2-1) și Dinamo (1-0), etapa trecută FCSB a pierdut fără drept de apel acasă, cu nou-promovata Oțelul (scor 0-2).

În ultimele 5 meciuri dintre CFR și FCSB nu s-au marcat niciodată mai mult de două goluri. Formația lui Becali a câștigat în acest interval de 3 ori cu 1-0, CFR – o dată tot cu 1-0, iar o dată a fost 1-1. În turul acestui sezon regulat, a fost 1-0 pentru FCSB, prin golul marcat de Compagno, din penalty, în minutul 66. Duminică se profilează un nou meci cu reușite puține.

Pronostic: Se marchează maximum două goluri.

Luni, 11 decembrie, ora 17.00

U Craiova 1948 (14) – FC Botoșani (16)

Pentru echipa olteană, confruntarea cu ultima clasată este mană cerească. FC Botoșani n-a mai câștigat din luna august, iar de atunci a înregistrat 6 remize și 8 înfrângeri. E drept că nici gazdele nu se simt prea bine, cu o singură victorie în campionat în ultimele 3 luni, dar U Craiova 1948 a dat recent impresia unui reviriment. Echipa patronată de Mititelu a remizat (1-1) la Universitatea Craiova acum o lună, apoi a obținut victoria amintită mai sus, 2-1 acasă cu Sepsi, după ce pierduse foarte greu la FC FCSB (scor 1-2). Și, în plus, a reușit calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins-o joi seara pe FCSB cu 2-02, pe teren propriu, prin golurile marcate de Bauza (40) și Van Durmen (44).

U Craiova 1948 are un atac foarte bun, a dat 28 de goluri în 18 etape și e pe locul 4 în campionat la acest capitol. A marcat în ultimele 9 meciuri consecutiv (7 etape și două jocuri de Cupă) și îl are în teren pe golgheterul campionatului, Aurelian Chițu, cu 9 reușite. Dar, în același timp, are a doua cea mai slabă apărare, după cea a adversarei de duminică. 
La partida din etapa a 19-a, de la gazde va lipsi Bahassa, pentru cumul de cartonașe galbene.

FC Botoșani este în derivă. Marți, patronul Iftime a anunțat că noul antrenor al echipei este Mihai Ciobanu, dar acesta se anunță, de fapt, un om de paie pus acolo pentru că are licența Pro, în timp ce adevăratul antrenor rămâne Andrei Patache. Proprietarul pare mulțumit, pentru că de la plecarea lui Dan Alexa, la sfârșitul lui octombrie, FC Botoșani a scos unele rezultate promițătoare – remize cu Farul în deplasare (1-1), cu Voluntari (3-3) și Rapid (0-0) acasă, iar la Petrolul, o înfrângere la limită (scor 1-2). Dar în ultima confruntare, în Cupă, prestația a fost din nou lamentabilă, 0-4 acasă cu U Cluj.

Moldovenii vin cu tot lotul valid și e de așteptat să încerce un rezultat favorabil împotriva altei echipe care primește multe goluri.

Pronostic: U Craiova 1948 câștigă.

Luni, 11 decembrie, ora 20.45

Dinamo (15) – U Cluj (6)

Dinamo este la primul meci de campionat cu noul antrenor, croatul Zeljko Kopic (46 de ani), dar misiunea acestuia – salvarea de la retrogradare – este foarte grea. „Roș-albii“ au disputat deja un joc de campionat sub comanda lui Kopic, 1-2 la Sepsi, și unul în Cupă, un 3-3 spectaculos acasă, cu Oțelul Galați, revenind de la 1-3! A fost prima oară în ultima lună când n-au mai pierdut.

Problema bucureștenilor pare a fi însă de lot, și nu de antrenor. Clubul n-are bani să aducă jucători buni, iar cei actuali dau impresia că nu pot mai mult. Dinamo are de departe cel mai slab atac din Liga 1, cu doar 10 goluri în 18 etape, adică aproape jumătate din câte a dat a doua cea mai precară formație la acest capitol, FC Botoșani (18 goluri).

Penultima clasată primește luni cea mai în formă echipă din Liga 1. De la venirea fostului internațional Ioan Ovidiu Sabău pe bancă, U Cluj și-a început ascensiunea și a ajuns deja pe loc de play-off. „Alb-negrii“ au un lot bun, echilibrat și experimentat, cu vedete precum Nistor și Chipciu, care dau consistență jocului. În mod absolut remarcabil, U este una dintre cele două echipe din campionat (alături de Oțelul) care n-au pierdut încă în deplasare, cu 4 victorii, 5 remize, golaveraj 18-12 în 9 jocuri.

Ultimele două întâlniri între Dinamo și U Cluj s-au terminat cu același scor, 1-1. 
Cele două formații au lotul complet.

Pronostic: Ambele echipe înscriu.

Marți, 12 decembrie, ora 17.00

Oțelul (9) – Sepsi Sf. Gheorghe (10)

Performera etapei trecute, nou-promovata Oțelul Galați, întâlnește o echipă care tocmai și-a adus antrenor german, pe filieră maghiară – Sepsi Sfântu Gheorghe. Dorinel Munteanu, unul dintre cei mai buni antrenori ai Generației de Aur, are la Oțelul cea mai bună apărare din Liga 1 și, după Petrolul, cele mai puține înfrângeri. 
Posibilitățile nu sunt foarte mari, dar Dorinel a potrivit perfect mijloacele la obiectiv și, cu 11 remize în 18 jocuri, echipa sa este – din nou alături de Petrolul – regina X-urilor în Liga 1. Gălățenii au remizat și joi în Cupă, 3-3 la Dinamo, după ce au condus cu 3-1, obținând calificarea în sferturi.

O victorie cu Sepsi, după ce săptămâna trecută a bătut FC FCSB cu 2-0 la București, ar putea trimite Oțelul pe un nevisat loc de play-off. Problema este că pe propriul teren echipa are mari probleme. A obținut o singură victorie în 9 etape și la Galați s-au înregistrat toate cele 3 înfrângeri din campionat.

Sepsi l-a adus săptămâna trecută pe germanul Bernd Storck în locul lui Liviu Ciobotariu, iar noul antrenor a disputat deja două meciuri, o victorie (2-1) în campionat cu codașa Dinamo și o remiză (2-2) în Cupă la Ploiești, cu Petrolul. Echipa este clasată sub pretențiile lotului și ale disponibilităților financiare, așa că obiectivul este o nouă calificare în play-off. Nimic nu e pierdut încă, pentru că Sepsi e la doar 3 puncte de locul 6 acum. Fostul selecționer al Ungariei a anunțat că va face restructurări în pauza de iarnă, dar până atunci o primă constatare ar fi că pare să se fi îmbunătățit randamentul covăsnenilor.
Între Sepsi și Oțelul s-a disputat până azi un singur meci, turul din acest sezon, încheiat 1-1 la Sfântu Gheorghe.

Nu există jucători suspendați în cele două loturi.

Pronostic: X

Lasă un comentariu