Concret, este vorba despre Horațiu Moldovan, Ianis Hagi, Andrei Rațiu și Radu Drăgușin. Cu toții, având minute puține în întrecerile interne la care partcipă. Dacă folosirea lor va fi în continuare la fel de sporadică, se mai justifică selecționarea lor pentru Euro 2024?
Vorbim despre patru oameni dintre care trei sunt favoriți să fie titulari pentru România, iar al patrulea, Ianis, chiar dacă nu e mereu între primii 11, trece drept măcar drept una dintre primele schimbări pe care Edi Iordănescu le face de regulă.
S-ar putea ca dintre cei de mai sus Drăgușin (deși neconvingător la ultimele două partide amicale, iar cu Columbia chiar slab) să mai adune ceva minute în rundele următoare la Tottenham, poate chiar niște titularizări, până când se reface titularul de drept, Micky Van de Ven. Pentru Ianis va fi destul de greu să se impună pe final de sezon la Alaves dacă n-a făcut-o până acum. La fel și pentru Andrei Rațiu la Rayo Vallecano, el evoluând aproape exclusiv în situațiile în care fundașul dreapta titular, albanezul Balliu, a fost indisponibil. Cât despre șansele lui Horațiu Moldovan la Atletico, ele sunt aproape de zero și țin mai degrabă de vreo accidentare sau suspendare a slovenului Jan Oblak.
Dar iată situația celor patru români la cluburile lor:
Horațiu Moldovan (26 de ani) – Atletico Madrid
– cotă Transfermarkt – 2,5 mil euro
– pocentajul prezenței în primul 11 – 0%
– procentajul minutelor jucate – 0%
Andrei Rațiu (25 de ani) – Rayo Vallecano
– cotă Transfermarkt – 1,5 mil. euro
– procentajul prezenței în primul 11 – 15%
– procentajul minutelor jucate – 14%
Ianis Hagi (25 de ani) – Deportivo Alaves
– cotă Transfermarkt – 2,5 mil. euro
– procentajul prezenței în primul 11 – 22%
– procentajul minutelor jucate – 25%
Radu Drăgușin (22 de ani) – Tottenham
– cotă Transfermarkt – 25 mil euro
– procentajul prezenței în primul 11 – 13%
– procentajul minutelor jucate – 19%
Puțin, foarte puțin
Cifrele sunt grăitoare. Vorbim despre patru rezerve clare la cluburile lor. Antrenorii de-acolo nu-i iau în calcul pe ai noștri decât în situații de avarie. Dacă se accidentează vreun titular, dacă trebuie păstrat vreun scor avantajos (cazul lui Drăgușin), sau dacă trebuie forțată marcarea unui gol (situația lui Ianis). În rest, lui Cholo Simeone, lui Ange Postecoglu și celorlalți le pasă puțin spre deloc dacă elevii lor români ”adună minute”, care să-i ajute să intre în formă pentru Euro 2024. Cu atât mai mult în cazul lui Ianis, al cărui împrumut de la Rangers la Alaves va expira în vară, așadar el nu mai înseamnă nici prezentul, dar nici viitorul clubului basc.
Variantele lui Edi
Selecționerul ar putea flutura steagul intransigenței, lăsându-i pe cei patru în afara lotului pentru Germania, la adăpostul axiomei ”cine nu joacă la club n-are ce să caute la echipa națională”. Dar ne putem dispensa de ei? Ne permitem luxul acesta? Suntem în stare să cântârim între un titular cert în campionatul românesc și o rezervă foarte puțin (sau deloc) utilizată în La Liga și în Premier League?
Un timp petrecut împreună
Să încercăm să raționăm altfel, cu calendarul în față. Premier League fluieră finalul la 19 mai. La Liga trage cortina cu o săptămână mai târziu, pe 26, dar s-au întețit discuțiile care susțin înghesuirea unei ”intermediare”, astfel ca totul să se isprăvească tot pe 19 mai. (În campionatul spaniol evoluează fotbaliști din aproape fiecare reprezentativă calificată la Euro 2024, așa că presiunile vin din mai multe părți). Așadar, dacă sezonul s-ar termina în jur de 20 mai, ar mai fi aproape o lună până la debutul nostru oficial, pe 17 iunie, cu Ucraina. În acest răstimp, cel puin două săptămâni vor fi petrecute împreună. Pregătire centralizată, două meciuri de pregătire ale României la începutul lui iunie.
Oare pe 17 iunie pentru un fotbalist mai contează că n-a jucat în etapele din aprilie sau de la începutul lui mai? S-ar putea să conteze, dar poate doar în plan moral, mental. Din punct de vedere al tonuslui competițional s-ar putea să nu fie mare deosebire față de un integralist, fără niciun minut lipsă din echipa sa de club. Da, la convocările din timpul preliminariilor, ”nejucatul” se cunoaște. Vii la lot lunea și joi sau vineri ai deja primul meci, e clar că tonusul suferă. Dar când reiei seria meciurilor oficiale după o lună de pauză (pe care o va face toată lumea), cât de importante mai sunt ”minutele” acelea, mereu invocate?
Exemplul Răducioiu
Că tot se aniversează în această vară trei decenii de la aventurile Generației de Aur în America, să luăm exemplul unuia dintre cei mai buni jucători ai noștri de pe gazoanele californiene. Știți cât jucase Răducioiu pentru Milan în sezonul 1993-94? 7 meciuri în toate competițiile (2 goluri marcate), dintre care 5 partde/1 gol în Serie A. Dar se antrena la Milan cu Sacchi și în America a avut o evoluție extraordinară.
Antiexemplul Silviu Lung
Uneori partizanii ”minutelor” au fost de-a dreptul radicali. De exemplu, în primăvara lui 1993, Comitetul Executiv al FRF a legiferat neconvocarea celor care nu sunt titulari la echipele lor de club. Astfel, selecționerului de atunci, Cornel Dinu, i s-a interzis să-l cheme pe Bogdan Stelea, rezervă la Mallorca. În locul acestuia l-a convovcat pe Silviu Lung, integralist la Craiova, în Divizia A, dar și ”bătând” spre 37 de ani. Rezultatul îl știți. Înfrângerea de la Kosice, 2-5, cu multe goluri pe conștiința lui nea Silvică.
Argentinianul Tarantini taie orice argument
Gazda Cupei Mondiale din 1978, Argentina, oferă o pildă și mai grăitoare. Fundașul stânga titular al reprezentativei sud-americane, Aberto Tarantini, nu doar că nu juca, dar nici nu avea unde să joace, pentru că pur și simplu n-avea club! Plecase cu scandal de la Boca Juniors, dorise să se transfere în Anglia, tratativele se împotmoliseră și, pur și simplu, de aproape un an șoma. Asta nu l-a împiedicat pe marele Cesar Luis Menotti să-l cheme la lot, să-l antreneze, să-l tiularizeze și să câștige împreună Cupa Mondială, într-o serie de 6 partide în care Tarantini n-a lipsit nicun minut.
Dacă nici acesta nu e un exemplu suficient, atunci…