Ziua de sâmbătă a adus două meciuri de infarct în “sferturile” Cupei Africii. Coasta de Fildeș s-a salvat miraculos pentru a treia oară, cu om în minus (ba chiar cu doi, pentru scurt timp) și cu goluri marcate în minutele 90 și 120+2, iar portarul Africii de Sud a apărat 4 penalty-uri din 5. Aproape ca Ducadam!
Cupa Africii a trecut și de faza “sferturilor”, acum se pregătește de semifinale. Au fost 24 de echipe, au rămas 4. Trei dintre ele au supraviețuit și câte unei rulete a penalty-urilor: Coasta de Fildeș, R. D. Congo (în “optimi”) și Africa de Sud (în “sferturi”), când au plecat acasă Senegal, Egipt, respectiv Capul Verde.
Aceeași Coasta de Fildeș (Cote d’Ivoire, Ivory Coast), gazda turneului final din acest an, era gata-gata să ajungă la penalty-uri și în “sferturi”, dar a marcat în minutul 120+2, în prelungirile prelungirilor, și a eliminat vecina Mali. Aici este însă o altă poveste, pe care o vom trata separat, pentru că e plină de sevă.
Sferturi de finală
- Nigeria – Angola 1-0: Lookman (41)
- R. D. Gongo – Guineea 3-1: Mbemba (27), Wissa (65 – din penalty), Masuaku (82) / Bayo (21 – din penalty)
- Coasta de Fildeș – Mali 2-1, după prelungiri: Adingra (90), Diakité (120+2) / Dorgeles (71)
- Africa de Sud – Capul Verde 0-0, după prelungiri (2-1 la penalty-uri): Mokoena, Mvala / Teixeira.
Dacă rezultatele de vineri au fost oarecum în grafic, fără mari povești “de spus nepoților”, ambele “sferturi” de sâmbătă s-au încadrat în dramatismul african al turneului din Coasta de Fildeș.
Înainte de a le parcurge în detaliu, să menționăm programul penultimului act, care miercuri, 7 februarie, va stabili finala Cupei Africii 2023 (așa se numește, chiar dacă se desfășoară în 2024).
Semifinale
- Nigeria – Africa de Sud
- Coasta de Fildeș – R. D. Congo
Constatare: nicio câștigătoare de grupă nu s-a calificat în semifinale! Trei s-au oprit în “optimi” (Senegal, Guineea Ecuatorială, Maroc), trei în “sferturi” (Capul Verde, Angola, Mali).
În semifinale vor juca trei echipe clasate pe locul 2 în grupe (Nigeria, Africa de Sud, R. D. Congo) și una pe locul 3 (Coasta de Fildeș).
A treia salvare miraculoasă a Coastei de Fildeș: om în minus timp de 85 de minute, goluri marcate în minutele 90 și 120+2
Sâmbătă, de la ora 19.00, la Bouaké (oraș de 832.000 de locuitori, din centrul Coastei de Fildeș), naționala țării-gazdă a trecut printr-o a treia “ruletă rusească”. Și a supraviețuit și de data asta!
Meciul cu Mali a înclinat dramatic spre oaspeți în minutul 43, când fundașul Kossounou (23 de ani), care joacă titular la Bayer Leverkusen (liderul din Germania), a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.
Cu om în plus, naționala statului Mali a forțat, iar în minutul 71 a deschis scorul, prin Dorgeles (21 de ani), care joacă la campioana Austriei, RB Salzburg.
Pentru ivorieni, totul părea pierdut: conduși din nou acasă (a patra oară în cinci meciuri, la Cupa Africii 2023!), cu un om în minus, cu un joc controlat de adversari, când mai era mai puțin de o jumătate de repriză…
Dar s-a întâmplat din nou minunea! Selecționerul improvizat Emerse Faé (40 de ani), care a fost numit în pripă, după dezastrul din grupă, în locul francezului Jean-Louis Gasset (70 de ani), l-a aruncat în luptă pe atacantul Simon Adingra (22 de ani), titular la Brighton, în prima ligă engleză. Încă un atacant în careul malienilor, poate-poate o pica golul izbăvitor… Și a picat în minutul 90, la doar 4 minute de la intrarea lui Adingra!
S-a intrat în prelungiri, dar Coasta de Fildeș avea aceeași problemă: om în minus. Iar acest handicap atârna tot mai greu, pe măsură ce se așeza oboseala kilometrilor alergați pentru a suplini inferioritatea numerică…
Mali a continuat să atace cu furie, Coasta de Fildeș a continuat să se apere cu disperare, numărând minutele, numărând secundele până la încă o ruletă a penalty-urilor, unde șansele devin egale din nou…
Dar n-a mai fost nevoie! În minutul 120+2, la ultima zvâcnire ofensivă a unor ivorieni epuizați, Oumar Diakité (20 de ani), trimis și el în teren pe parcurs (în minutul 73), a dat lovirura de grație: 2-1 pentru Coasta de Fildeș! Diakité e tot al lui Salzburg, dar a fost împrumutat la Reims, în Franța, unde e mai mult rezervă…
Euforia ivoriană de după gol l-a făcut pe Diakité să-și piardă rațiunea: și-a scos tricoul și a făcut turul stadionului, uitând că primise deja un cartonaș galben în minutul 111! L-a încasat și pe cel de-al doilea, automat și pe cel roșu, iar Coasta de Fildeș a rămas cu doi jucători mai puțin pe teren: 9 contra 11!
Dar era prea târziu ca Mali să mai poată face ceva. Sfârșitul corridei a venit imediat, iar frustrările au dat în clocot în tabăra oaspeților. Hamari Traoré, de la Real Sociedad, a fost eliminat și el (min. 120+5), iar gazdele au trecut cu bine peste o altă mare cumpănă la această Cupă a Africii. A fost a treia viață a ivorienilor.
Prima salvare miraculoasă a fost în faza grupelor. Coasta de Fildeș a început bine în Grupa A (2-0 cu Guinea-Bissau), dar n-a rezistat Nigeriei (0-1) și a urmat colapsul cu Guineea Ecuatorială (0-4). Clasați pe locul 3 în grupă, cu 3 puncte și golaveraj puternic negativ (2-5), ivorienii mai puteau depăși doar echipe de pe locul 3 care aveau maximum două puncte. Și trebuia să fie două în situația asta… Prima a venit repede, ca o pleașcă: Ghana, din Grupa B. Dar celelalte grupe curgeau, iar locul 3 era mereu superior: Guineea – 4 puncte, Mauritania – 3 puncte (3-4), Namibia – 4 puncte… Mai era doar ultima grupă, F – o ultimă șansă pentru “elefanți”. Condiția era ca Maroc, semifinalista mondială (prima din istoria Africii), să câștige meciul cu Zambia, căreia îi era suficient un punct pentru a se califica de pe locul 3… Dar marocanii aveau deja 6 puncte, erau siguri nu doar pe prezența în “optimi”, ci și pe câștigarea grupei. Pentru ei, meciu cu Zambia era unul amical. Puteau băga rezervele… dar n-au făcut-o! Au mers pe titulari, Ziyech a dat golul victoriei, iar Zambia a rămas cu două puncte – exact scenariul dorit de Coasta de Fildeș!
Naționala țării-gazdă a fost efectiv a 16-a calificată, ultima. Antrenorul francez Gasset a fost schimbat pe loc, pe bancă a fost pus mult mai tânărul ivorian Faé, dar dramatismul din meciurile Coastei de Fildeș n-a dispărut!
A doua salvare miraculoasă a venit în “optimi”. Ca ocupantă a locului 3, Coasta de Fildeș a întâlnit rapid un adversar extraordinar de puternic: Senegal, campioana ediției precedente (în 2021). Sadio Mané și ai săi păreau să se impună fără probleme: în minutul 4, Habibou Diallo a făcut 1-0. Meciul curgea spre victoria inevitabilă a senegalezilor, dar în minutul 86 a egalat Kessié din penalty! Ivorienii au “pârjolit pământul”, au împins meciul la penalty-uri, unde au câștigat cu 8-7 (s-au tras câte 9 lovituri).
A treia salvare miraculoasă a fost cea din “sferturi”, cu golurile marcate în minutele 90 și 120+2 în poarta vecinei Mali.
Și astfel, Coasta de Fildeș este singura echipă calificată în semifinale cu golaveraj negativ (5-7). Celelalte formații din Top 4 sunt pe plus: Nigeria (6-1), Africa de Sud (6-2) și R. D. Congo (6-4).
“Ducadam al Africii” a luat, totuși, un gol
Cel de-al doilea meci de sâmbătă a adus o altă poveste demnă de “O mie și una de nopți ale fotbalului”. S-a întâmplat la Yamoussoukro, capitala de 156.000 de locuitori a Coastei de Fildeș. Un fel de Scornicești african – un moft paranoic al unui fost președinte ivorian, care a dat ordin să fie mutată capitala din Abidjan (oraș de peste 4 milioane de locuitori) în satul în care se născuse el.
La Yamoussoukro s-au întâlnit selecționatele a două țări, Africa de Sud și Insulele Capului Verde, între care există un decalaj uriaș, în ceea ce privește suprafața (1.220.000 km² / 4.033 km², raport 302/1) și populația (59,4 milioanee / 588.000 de locuitori, raport 101/1).
La fotbal, însă, echilibru total timp de 120 de minute: 0-0. Ambii portari, Williams și Vozinha, au fost foarte bune, anihilând câteva ocazii mari la ambele porți. Încă din nume se vede influența vechilor puteri coloniale: Anglia versus Portugalia.
Vozinha (37 de ani), portarul Capului Verde, și-a făcut treaba: a primit doar două goluri din 4 lovituri (una a apărat-o, alta s-a dus peste poartă). Vozinha e titular la Trencin, în Slovacia.
Dar ce-a făcut Ronwen Hayden Williams (32 de ani) te trimite imediat cu gândul la Helmut Ducadam, Sevilla, 1986.
Dar mai întâi să trecem în revistă seria penalty-urilor de la Yamoussoukro, unde primii au executat cei din arhipelagul Capului Verde.
Africa de Sud – Capul Verde 0-0 (2-1 la penalty-uri)
- 0-0, Bebé – ratare (apără Williams)
- 1-0, Mokoena – gol
- 1-0, Semedo – ratare (apără Williams)
- 1-0, Lepasa – ratare (șut peste poartă)
- 1-0, Duarte – ratare (apără Williams)
- 1-0, Modiba – ratare (apără Vozinha)
- 1-1, Teixeira – gol
- 2-1, Mvala – gol
- 2-1, Andrade – ratare (apără Williams)
VIDEO: Penalty-urile de la Africa de Sud – Capul Verde 2-1 (în 2024)
Așadar: Ronwen Williams a apărat 4 din cele 5 penalty-uri executate de jucătorii din Capul Verde. E o diferență, totuși: pe 7 mai 1986, în finala Cupei Campionilor Europeni, disputată la Sevilla (0-0 cu FC Barcelona, după prelungiri; 2-0 la penalty-uri), Ducadam a apărat 4 din 4! El a deturnat loviturile trase de Alexanko, Pedraza, Pichi Alonso și Marcos. Pentru steliști, care au tras primii, au ratat Majearu și Bölöni, apoi au marcat Lăcătuș și Balint.
VIDEO: Penalty-urile de la Steaua – Barcelona 2-0 (în 1986)
Din 2022, Ronwen Williams este portarul echipei Mamelodi Sundowns din Pretoria (capitala Africii de Sud). Mamelodi Sundowns este campioana en-titre a acestei mari țări africane, dar și liderul autoritar al actualei ediții.
Înainte de a se transfera la Mamelodi Sundowns, Williams a apărat 12 ani (2010-2022) pentru SuperSport United, o altă echipă puternică din Pretoria (acum e pe locul 3).
La Cupa Africii, Ronwen Williams a primit doar două goluri în cinci meciuri – ambele în partida de debut, 0-2 cu Mali. Au urmat patru partide (una cu prelungiri) în care sud-africanii n-au mai încasat niciun gol: 4-0 cu Namibia, 0-0 cu Tunisia, 2-0 cu Maroc, 0-0 cu Capul Verde (în 120 de minute).
Vă salut! Eu sunt Grigore Cartianu, un „tânăr jurnalist” trecut de 55 de ani. Activez în presă din 1991, când eram student. Am debutat la revista nr. 1 a vremii, Expres Magazin. Am lucrat apoi la Evenimentul zilei, Sportul românesc, Prosport, Jurnalul Național, din nou Evenimentul zilei, apoi Adevărul și România liberă.
Am trecut prin toate etapele devenirii unui gazetar: reporter (Expres Magazin), reporter special (Sportul românesc), șef departament (Evenimentul zilei, Prosport), redactor-șef adjunct (Jurnalul Național), prim redactor-șef adjunct (Evenimentul zilei), redactor-șef (Jurnalul Național, Adevărul), publicist comentator (România liberă).
Am participat la lansarea a două cotidiane de top: Evenimentul zilei (1992) și Prosport (1997).
În 2018 am lansat propria publicație: Ziaristii.com, la care sunt redactor, editor, redactor-șef, director, manager și femeie de serviciu.
Am făcut 10 ani presă sportivă (1992-2002), iar această pasiune am cultivat-o și la ziarele generaliste.
Am o pagină de Facebook foarte activă, cu 145.000 de followers.
Am publicat 10 cărți, într-un tiraj total de peste 400.000 de exemplare. Două dintre ele au tematică sportivă: „Hora de la miezul nopții” – odiseea World Cup 1994 (lansată în 1995) și „Hagi” (2000) – ajunsă deja la ediția a 5-a. Câteva cărți mi-au fost traduse și publicate și în alte țări, de la Italia la Brazilia.
Am fost acreditat la Campionate Mondiale (1998, 2006) și Europene (1996, 2000) de fotbal.
Am realizat mii de emisiuni TV, am participat ca invitat la alte mii.
Am scris scenariul unui film care a câștigat concursul CNC la secțiunea documentar: „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”.
Sporturile favorite: fotbal, tenis, înot.
Scriitorii favoriți: Gabriel Garcia Marquez, George Orwell, Umberto Eco, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Ioan Luca Caragiale. Plus Ioan Chirilă!