Dacă grupa E, cea din care face parte și naționala României, este considerată cea mai slabă de la acest turneu final, specialiști spun că "D"-ul este cea mai tare grupă de la Euro, cea din care fac parte vicecampioana mondială…
Cea de-a șasea și ultima calificare a României la un turneu final al Europenelor – ediția 2016 – a fost și cea mai slabă din istoria prezenței tricolorilor la acest tip de competiție. Euro 2016 a fost momentul în…
Anglia este favorita numărul 1 la câștigarea trofeului și naționala cu cea mai mare cotă de piață. Danemarca și Serbia i-ar putea pune probleme, în timp ce Slovenia e outsider, însă naționala antrenată de Matjaz Kek nu trebuie subestimată.…
A fost o calificare grea și un turneu final și mai greu, care putea însemna certificatul final de calitate al unei generații care i-a avut lideri pe Mutu și Chivu. După competiția din Elveția și Austria, sentimentele au fost…
Pot înțelege multe în lumea asta din ce în ce mai cretină în care trăim, dar nu pot să înțeleg de ce ți-ai fluiera fotbaliștii pe care-i iubești. Fotbaliștii lângă care te-ai bucurat când au bătut Elveția și s-au…
Pare-se că tricolorilor le-au fost mereu la îndemână Mondialele decât Europenele. Acolo am bătut nume mari din afara continentului nostru, Argentina, Columbia (de două ori). La întrecerile Bătrânului Continent, nu ne-am prea simțit în largul nostru de vreme ce,…
Dacă turneul final al Campionatului European de fotbal, ediția 2024, găzduită de Germania, are o “grupă a morții” – așa cum se întâmplă de obicei la marile competiții –, aceea este Grupa B.
Această grupă conține trei finaliste…
Grupa A a turneului final al Campionatului European de fotbal ediția 2024 cuprinde echipa-gazdă, Germania, și deschide, practic, competiția cu meciul de vineri, 14 iunie, programat pe Allianz Arena din München. Această grupă conține o singură mare favorită, pe…
Mai e un pic și începe! Este ediția cu numărul 17 a Campionatului European și va fi găzduită de țara care deține și recordul titlurilor continentale: Germania (trei succese, la fel ca Spania). Perioada de desfășurare a turneului final:…
E mare telenovelă. Arde Bănia, arde Oltenia. Îl lăsară maică acasă pe noul prinț. Ăștia răi de la echipa națională n-au vrut să-l ia și pe Mitriță în Germania. Să fie și el acolo, la număr măcar. Iar Rotaru…