Tare greu e după atâtea săptămâni de Euro să vezi din nou un meci din România. Nu că în Germania au fost doar capodopere, dar trecerea e mult prea bruscă. FCSB deschide sezonul cu un trofeu, pe care nu…
Vă mulțumesc! Vă mulțumim, mai degrabă. Pentru că fix de asta aveam nevoie acum: de o națională care să nu se teamă, de o națională care să ne ridice din fotolii de fiecare dată când are mingea, de o…
Poate că nu așa se începe un text după o seară istorică. Habar nu am, dar atât pot. Eu vreau să-i mulțumesc lui „nea Gigi”, strategul numărul 1 din fotbalul românesc, pentru că l-a dat afară pe Iordănescu. Că…
Ne-am cam îmbătat ce-i drept după debutul la Euro. Nu neapărat de rezultat, cât mai degrabă de joc. De aproape perfecțiunea tactică pe care o putea gândi un antrenor. Sau poate de ambele. Ne-a trezit Belgia, repede. Belgia care…
Cât a așteptat România un astfel de meci! Poate de la golul lui Ganea cu Anglia, poate de la reușitele lui Mihăilă cu Elveția. Dar am văzut astăzi o națională pentru care nu a mai contat altceva. Nu a…
Pot înțelege multe în lumea asta din ce în ce mai cretină în care trăim, dar nu pot să înțeleg de ce ți-ai fluiera fotbaliștii pe care-i iubești. Fotbaliștii lângă care te-ai bucurat când au bătut Elveția și s-au…
E mare telenovelă. Arde Bănia, arde Oltenia. Îl lăsară maică acasă pe noul prinț. Ăștia răi de la echipa națională n-au vrut să-l ia și pe Mitriță în Germania. Să fie și el acolo, la număr măcar. Iar Rotaru…
În mitul peșterii, al lui Platon, e vorba de niște oameni legați cu niște lanțuri într-o peșteră și în spatele cărora arde un foc. Oamenii nu văd lumina soarelui și pot privi doar la umbrele pe care niște obiecte…
Mărturisesc faptul că am amânat cât am putut de mult să scriu despre Răzvan Lucescu. Și aseară, după ce s-a terminat războiul cu Aris, am ezitat să o fac la cald. Pentru că n-aș fi vrut și nici acum…
Dorinel Munteanu ne amenința cu play-off-ul la începutul acestei ediții de Liga 1. Cu o echipă adunată peste noapte, migălită din Liga a treia, Munti voia să se ia harță cu granzii. Nu tu hai să scăpăm de retrogradare,…